Prin sentinţa penală nr. 130 din 17 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2019 a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a stabilit termen de supraveghere de 2 ani.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 28/A din 4 februarie 2020)

The post Părăsirea locului accidentului. Judecata potrivit procedurii simplificate bazată pe recunoaşterea învinuirii. Admiterea apelul declarat de inculpată appeared first on Universul Juridic.