Prevederile art. 231 din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia dizolvarea unei societăţi cu răspundere limitată cu asociat unic atrage transmiterea universală a patrimoniului societăţii către asociatul unic, fără lichidare, nu se aplică în cazul în care lichidarea acestei persoane juridice a avut loc în condițiile Legii nr. 64/1995.
Astfel, ținând seama de principiul specialia generalibus derogant, în cazul în care dizolvarea și radierea societății debitoare au fost dispuse în condițiile Legii nr. 64/1995, iar nu în temeiul Legii nr. 31/1990, toate aspectele relative la bunurile (activele) care au aparținut acestei persoane juridice pot fi lămurite numai în cadrul procedurii judiciare reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, iar nu în condițiile stabilite de Legea societăților.

(ICCJ, Secția a II-a civilă, decizia nr. 410 din 24 februarie 2022)

The post <span style=’background-color: red; color: white;’> JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ </span>Specialia generalibus derogant. Societate dizolvată și radiată în condițiile Legii nr. 64/1995. Acțiune a asociatului unic de obligare a Oficiului Registrului Comerțului la emiterea unui certificat constatator al dreptului de proprietate asupra bunurilor societății. Neincidenţa prevederilor art. 231 din Legea nr. 31/1990 appeared first on Universul Juridic.