În baza art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost achitat inculpatul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

S-a constatat că inculpatul A. a fost arestat preventiv de la 20.02.2003 până la data de 21.05.2003.

S-a constatat că inculpatul A. a executat pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 352/18.05.2007 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. x/2004, definitivă prin Decizia penală nr. 1153/13.04.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la data de 20.04.2012 până la data de 04.12.2012.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, s-a avansat din fondurile MJ şi a rămas în sarcina statului.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 147 din 17 februarie 2021)

The post Dispunerea condamnării revizuentului după soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil appeared first on Universul Juridic.