1. Obiectul cauzei
Este reprezentat de recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 26.08.2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosar nr. x/2021.
2. Hotărârea Curţii de Apel Suceava
Prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2021 pronunţată în dosar nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a suspendat judecata în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la termenul de judecată şi nu s-a solicitat judecata în lipsă.
3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., solicitând respectarea drepturilor fundamentale şi obligarea pârâţilor să administreze proba cu înscrisuri
4. Apărări formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 677 din 30 martie 2022)
The post Neprezentarea părților la termenul de judecată şi nesolicitarea judecării în lipsă. Nulitatea recursului declarat appeared first on Universul Juridic.