Prin Sentinţa penală nr. 34 din data de 23 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 104 alin. (6), (7) şi 10 raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, republicată şi văzând dispoziţiile mandatului european de arestare nr. x (Nr. parchet) – x (Nr. instrucţie), emis la data de 10.03.2022, de către autorităţile judiciare din Franţa, respectiv de Adjunctul Procurorului Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Marsilia, s-a dispus arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.03.2022 şi până la data de 21.04.2022, inclusiv şi predarea acestei persoane autorităţii judiciare emitente.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 212 din 31 martie 2022)

The post Infracțiuni sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate al cărei maxim este cel puţin 3 ani. Dreptul la predare între statele membre fără verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări appeared first on Universul Juridic.