Siguranța datelor cu caracter personal și protecția consumatorilor sunt domeniile de reglementare care prezintă cel mai mare potențial de creștere a activității de litigii în următorii trei ani, susțin 64%, respectiv 59% dintre companiile românești participante la studiul Deloitte Legal „New Roads to Dispute Resolution”, realizat cu sprijinul publicației internaționale de business Euromoney la nivel global, inclusiv în România. În ambele cazuri, procentele sunt mult mai ridicate decât cele înregistrate la nivel global, respectiv 48% și 40%.
The post Studiu Deloitte Legal: companiile din România se așteaptă la creșterea numărului de insolvențe și de litigii legate de siguranța datelor cu caracter personal și de protecția consumatorilor appeared first on Universul Juridic.