Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului General pentru Protecția Datelor s-a asigurat suportul legislativ necesar pentru stabilirea unor măsuri organizatorice și tehnice. Astfel, în cadrul prezentului studiu se analizează măsurile organizatorice și tehnice de protecție a datelor cu caracter personal. Vă precizăm că analiza este efectuată din perspectiva managementului organizației raportat la prevederile legale.
The post Managementul măsurilor organizatorice și tehnice – proces de consolidare instituțională appeared first on Universul Juridic.