Prin Sentinţa penală nr. 39/F din 08 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04.01.2022 de către judecătorul de la Tribunalul Provincial Valencia, fiind refuzată executarea mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate A.

În baza art. 99 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, pe cale incidentală, s-a dispus recunoaşterea şi executarea, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 4 ani, 2 luni şi 15 zile închisoare pentru săvârşirea, în calitate de colaborator necesar, a infracţiunii de agresiune sexuală cu viol prevăzută de art. 179 şi art. 180.1.2 C. pen. spaniol şi în calitate de autor a infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 147.2 C. pen. spaniol (fapte cu corespondent în legea penală română – complicitate la infracţiunea de viol în formă calificată – prevăzută art. 48 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen.), aplicată persoanei solicitate A. prin hotărârea din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia – dosar RCA – x/2019, definitivă la data de 26.10.2020 (pentru care s-a emis mandatul european de arestare din data de 04.01.2022).

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 217 din 5 aprilie 2022)

The post Critici referitoare la deducerea perioadei reţinerii şi arestării preventive. Deducerea din durata pedepsei aplicate persoanei solicitate a perioadei detenţiei preventive şi a perioadei în care a fost reţinută şi arestată în vederea predării appeared first on Universul Juridic.