Prin cererea înregistrată la 27 februarie 2015, pe rolul Tribunalului Botoşani, sub numărul x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Adăşeni a solicitat instanţei să dispună, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea pârâtului la plata sumei de 706.304,32 RON, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care acesta l-a cauzat prin fapta sa culpabilă; plata prejudiciului nerealizat, respectiv plata dobânzilor şi penalităţilor, ce urmează a fi aplicate debitului principal; plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea procesului prezent.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1457 din 22 iunie 2022)
The post Critici de nelegalitate referitoare la încălcarea statuărilor obligatorii ale deciziei în interesul legii. Respingerea recursului ca fiind nefondat appeared first on Universul Juridic.