Prin Sentinţa nr. 81 din data de 2 iunie 2020, Curtea de Apel Suceava a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A., ca nefondată, şi a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. x/2019 la data de 18.12.2019, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 25 din 12.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2019, invocând, în esenţă, faptul că în mod greşit s-a reţinut că încadrarea juridică austriacă are corespondent în prevederile art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen. român, întrucât noţiunile de „domiciliu” şi „sediul profesional” în accepţiunea C. pen. român nu se referă la bancomate, fie ele şi plasate în incinta (holul) unei unităţi bancare.

Totodată, contestatorul a criticat şi reţinerea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. privind unitatea infracţiunii continuate, cu argumentarea că această reglementare nu este prevăzută de C. pen. austriac, solicitând, astfel, reducerea pedepsei de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare în raport de dispoziţiile C. pen. român.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 555 din 18 septembrie 2020)

The post Contestarea soluţiei instanţei care a recunoscut hotărârea străină în privinţa modului în care a realizat corespondenţa între faptele pentru care s-a dispus condamnarea şi norma de incriminare din legea română. Contestație respinsă ca nefondată appeared first on Universul Juridic.