Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2015/a30, fiind stabilit termen de judecată la data de 12 aprilie 2022.

În esenţă, contestatorul a susţinut că, după cum recunoaşte chiar partea civilă, prejudiciul cu care aceasta s-a constituit parte civilă faţă de inculpatul A. şi a părţii responsabile civilmente SC CC. SRL a fost achitat în integralitate. Mai mult, pe lângă prejudiciu, a fost achitată şi majorarea cu 20% din baza de calcul, astfel cum aceasta este prevăzută de dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. În condiţiile acoperirii integrale a prejudiciului, precum şi a majorării de 20% din baza de calcul, menţinerea măsurii asiguratorii a sechestrului dispusă prin ordonanţa din 09.02.2015 asupra bunurilor sale nu mai are niciun fundament, întrucât instituirea unei astfel de măsuri asigurătorii a avut drept scop repararea presupusei pagube produsă prin presupusa infracţiune, iar valoarea acesteia a fost achitată în integralitate, aşa cum a arătat, fiind evident că soluţia dispusă de instanţă prin încheierea din 02.02.2022 este în contradicţie cu normele legale şi cu situaţia de fapt care rezultă din dosar. Mai mult, după cum se poate observa din încheierea din 02.02.2022, instanţa a dispus ridicarea măsurii asigurătorii faţă de alţi inculpaţi care au acoperit în integralitate suma cu care ANAF s-a constituit parte civilă. Or, aplicarea unui tratament diferenţiat faţă de acesta, în condiţiile în care situaţiile nu sunt diferite, atrage nelegalitatea soluţiei dispusă de instanţă prin încheierea din 02.02.2022. Situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere, în esenţă, pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de judecată a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse faţă de persoanele care au achitat presupusul prejudiciu în prezenta cauza, este evident că aceeaşi soluţie s-ar fi impus şi în cazul său.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 237 din 12 aprilie 2022)

The post Constatarea prealabilă a necesităţii instituirii măsurilor asigurătorii în vederea atingerii scopului prevăzut de lege. Cerința proporţionalităţii măsurilor asigurătorii cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată appeared first on Universul Juridic.