Instituțiile de stat au scos la bătaie aproape 3.000 de locuri de muncă în primele două luni ale anului, potrivit datelor jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din mediul privat și de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro. 9 din 10 sunt funcții de execuție și mai puțin de 200 sunt funcții de conducere. Comparativ, sectorul privat a avut 65.000 de poziții noi, deschise în același interval de timp pe eJobs.ro, mai mult de jumătate fiind destinate candidaților din segmentul entry level.

The post Aproape 3.000 de joburi la stat au fost scoase în piață de la începutul anului. 90% dintre acestea sunt funcții de execuție. Primăriile, școlile și spitalele – cei mai mari angajatori la nivel național appeared first on Universul Juridic.